Prietenul cu numărul 5.000 al paginii de Facebook a HQ MND-SE

Data publicării: 
12/13/2018

Bucuresti, ROMANIA - Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est a avut un vizitator special. Prietenul cu numărul 5.000 al paginii de Facebook a fost invitat la ceremonia de aprindere a luminițelor din bradul de Crăciun, organizată la sediul acestui comandament NATO. A fost ocazia perfectă pentru a întâlni întregul personal, împreună cu familiile, la un eveniment relaxant cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

 Domnul Eugen Boteanu, cameraman și producător independent de televiziune, care a dat LIKE paginii de Facebook a HQ MND-SE pe data de 5 decembrie, a fost sunat de Biroul de Relații Publice, felicitat pentru că a devenit prietenul cu numărul 5.000 și a fost invitat să viziteze sediul acestui comandament NATO, un privilegiu rar pentru cineva din afara organizației. La început, domnul Boteanu a crezut că este o glumă făcută de niște prieteni, dar și-a dat seama că totul este adevărat după ce a primit invitația oficială prin e-mail. Echipa biroului de Relații Publice i-a explicat că, de acum încolo, fiecare mie nouă de prieteni va avea această șansă în semn de recunoaștere.

 Noul nostru prieten a participat la ceremonia de aprindere a luminițelor din bradul de Crăciun, în timpul căreia a primit un Certificat de Apreciere și insigna oficială de la comandantul HQ MND-SE, general-maior Daniel Petrescu, care l-a felicitat pentru că a este alături de noi. Apoi, a făcut fotografii cu echipa de comunicare.

 "Trebuie să recunosc că invitația voastră m-a surprins. Sunt foarte emoționat de felul în care m-ați primit și sunt impresionat de tot ce am văzut aici, de uimitoarea voastră echipă multinațională. Organizarea unor astfel de evenimente este benefică pentru personalulul comandamentului și familiile lor. Vă felicit", a spus Eugen Boteanu. El a asistat la un program artistic susținut de corala Brigăzii 122 Logistică, l-a văzut pe Moș Crăciun venind cu daruri pentru copii și a ascultat colinde cântate de copiii de la centrul "Ciresarii" din București, beneficiarii campaniei caritabile organizate de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est.

 Abia așteptăm să repetăm experiența și cu prietenul numărul 6.000!